Apple conștientizează că telefonul e mai murdar decât un scaun de WC: anunțul făcut de companie

de: Alexandru Puiu
10 03. 2020

Mai multe studii au confirmat faptul că smartphone-ul din buzunar este cel mai mare purtător de viruși. Din fericire, cei de la Apple au conștientizat problema.

Oamenii de știință sunt de părere că indiferent cât de mult te speli pe mâini, în momentul în care ai pus mâna pe telefon, întregul tău efort de igienizare s-a redus la zero. În contextul în care pui mâna pe o grămadă de lucruri, după care îți atingi telefonul, iar acesta nu este spălat niciodată, te confrunți cu o problemă cât se poate de gravă, în mod constant.

Apple a luat în calcul respectivele studii și a venit la înaintare cu un anunț important. Pe site-ul companiei, a fost publicat un mesaj prin care se atrage atenția că este cât se poate de în regulă să-ți cureți iPhone-ul, iPad-ul sau Mac-ul cu șervețele dezinfectante. În contextul în care epidemia de coronavirus se extinde cu pași repezi în fiecare colț al mapamondului, acesta este primul sfat al unei companii de tehnologie pe marginea prevenirii.

”Folosind șervețele cu alcool izopropilic de 70 de grade sau șervețele dezinfectante Clorox, poți să ștergi cu blândețe suprafețele dure, neporoase ale produselor tale Apple, precum ecranul, tastatura sau suprafețele exterioare.”, atrag atenția oficialii companiei americane. ”Nu folosi înălbitor. Evită să bagi umezeală în orice deschide și nu-ți scufunda produsul Apple în nicio soluție de curățare. Nu folosi aceeași substanță pe textile sau suprafețe din piele.”, se arată în același comunicat.

În trecut, cei de la Apple au fost foarte rezervați în a încuraja comportamentul detaliat mai sus. În schimb, s-au rezervat la a te sfătui să folosești cantități infime de apă pentru a curăța creațiile companiei. Motivul are legătură cu subțierea stratului oleofobic care îți protejează ecranul de amprente. De această dată însă, sănătate și siguranța sunt prioritate. Ideal ar fi să ai o sticlă de alcool în casă pentru astfel de operațiuni, iar după ce ți-ai șters dispozitivele, din nou, să te speli pe mâini.